Riscurile infecției cu HPV

Virusurile HPV în număr de peste 150 genotipuri, în marea majoritatea a cazurilor determină la om infecții tranzitorii, organismul reușind să îndepărteze complet virusul din organism. Infecția cu HPV are o perioadă de incubație extrem de variabilă (săptămâni/luni), o perioadă de manifestare clinică de asemenea variabilă ca durată și ca amploare, o perioadă de manifestare subclinică care poate precede, respectiv poate urma remisiunii spontane sau terapeutice. Toate aceste aspecte creează stress asupra pacientului, care va trebui sa consume timp și resurse financiare pentru obținerea stării de vindecare.

Prezența infecției și teama față de riscul de recidivă, respectiv de transmitere a infecției, pot să afecteze semnificativ calitatea vieții individului, a familiei, a cuplului.

Atenția specialiștilor asupra infecției cu virusuri HPV a fost declanșată de capacitatea lor de a induce infecții persistente, materialul genetic viral inserându-se în genomul celulei gazdă, pierzându-și capacitatea de a produce virioni (nu mai apar leziuni vizibile, dispare contagiozitatea), dar conservându-și capacitatea de a induce sinteza de proteine care influențează diviziunea și maturarea celulei gazdă. Dintre aceste infecții persistente cu HPV majoritatea sunt benigne, cu toate acestea există posibilitatea  ca o infecție persistentă sa conducă la transformarea malignă a celulei gazdă.

Studiile efectuate au condus la identificarea tipurilor de HPV cu potențial oncogen ridicat cunoscute și ca virusuri HPV de risc înalt și anume: HPV 16,18,45,31,33,35,39,45, 51,52,56,58,59,68. Dintre acestea cele mai importante sunt genotipurile HPV 16 care a fost identificat în 60-70% din cazurile de cancer de col uterin și HPV 18 care a fost găsit în 10-15% din cazuri.

Studiile cele mai numeroase au fost îndreptate asupra riscului de cancer de col uterin la femeile infectate cu HPV (asocierea a fost găsită în 90% din cazuri), în contextul în care aceast tip de cancer ocupă locul 5 în lume după cancerul de sân, prostată, plămân, colorectal.

Puținele studii efectuate la bărbați au arătat de asemenea ca infecția HPV este implicată în apariția cancerului anal (88%), cancerului penian (40-45%), proceselor  neoplazice intraepiteliale (PIN1-3, AIN).

În condițiile în care în prezent nu avem terapii antivirale eficiente pentru infecția cu HPV, toate procedurile terapeutice având un risc important de recidivă, vaccinarea anti-HPV reprezintă cea mai eficientă cale de a reduce riscul de cancer de col uterin, cancer anal și penian, prin prevenirea infecției cu virusuri HPV oncogene, în special genotipurile HPV 16 și 18.

Vaccinarea trebuie efectuată la vârste tinere, între 9-26 ani, la ambele sexe, de preferat înainte de începerea activității sexuale. Vaccinarea nu este eficientă în combaterea infecției cu HPV la persoanele care deja au venit în contat cu tipurile de HPV conținute de vaccin.  Vaccinarea nu asigura protecție pentru toate cele peste 150 tipuri de HPV.

Vaccinurile disponibile în prezent sunt Gardasil 4vHPV (6, 11, 16 și 18)  și 9vHPV (6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58) și Cevarix (HPV 16 și 18).