Nevul albastru

Un tip particular de aluniţă este nevul albastru, care are cel mai adesea o coloraţie albăstruie, de unde şi numele său. Această culoare este generată de localizarea melanocitelor (celulele producătoare de pigment melanic) în derm (stratul mijlociu al pielii).

Asemenea aluniţe pot deveni vizbile din primul an de viaţă (nevi congenitali) sau se pot dezvolta ulterior în copilărie şi adolescenţă (nevi dobândiţi). Cel mai adesea vedem nevul albastru la nivelul extremităţilor (dosul mâinilor şi picioarelor, scalp, faţă, gât). El se poate manifesta doar ca o pată de culoare (maculă) sau ca o leziune proeminentă (papulă, nodul, placă), cu suprafaţa cel mai adesea netedă, dar se poate întâmpla să aibă o suprafaţă aspră, presărată cu dopuri de keratină imitând o keratoză seboreică. Leziunea este în general unică, dar pot exista şi leziuni multiple.

nev albastru

Nevul albastru prezintă obişnuit o nuanţă albăstruie

Când numărul leziunilor este mare pacientul poate prezenta sindrom LAMB sau CARNEY.

Diagnosticul și evoluția nevului albastru

Nevul albastru are o evoluţie benignă, stabilă, extrem de lentă de-a-lungul timpului. Diagnosticul este în mod obişnuit facil, pe baza aspectului clinic şi anamnezei (datele furnizate de către pacient în ceea ce priveşte evoluţia leziunii în timp). Apariţia unui nev albastru la un adult trebuie privită cu suspiciune şi pacientul să fie evaluat cu atenţie de către dermatolog, cu atât mai mult dacă este vorba de un pacient cu istoric personal de melanom.


Examenul dermatoscopic trebuie să completeze evaluarea clinică, informaţiile furnizate de acesta putând consolida diagnosticul de nev albastru sau dimpotrivă să aducă argumente care să pledeze pentru alte tipuri de nevi (nev combinat) sau chiar pentru melanom sau metastază de melanom.

Dacă există trăsături clinice sau dermatoscopice care nu sunt întru-totul specifice nevului albastru se va efectua excizia chirurgicală a leziunii şi examinarea histopatologică a acesteia.

Imagine dermatoscopică a unui nev albastru.

Nevul albastru trebuie de asemenea diferenţiat de un tatuaj accidental (postînţepătură de creion, pix, postradioterapie, postaccidente de maşină, motocicletă etc.) sau de un lac venos (acesta dispare la apăsare).

Tratamentul nevului albastru

Fiind alcătuit din melanocite, nevul albastru trebuie urmărit regulat, ca orice altă aluniţă, pentru a depista orice modificare survenită în evoluţie, o atenţie deosebită fiind acordată nevilor albaştrii cu dimensiuni de peste 1cm şi a acelora de pe scalp. În literatură este descrisă existenţa nevului albastru malign, pe care unii autori îl consideră ca fiind melanom dezvoltat pe nev albastru, pe când alţii îl consideră ca variantă de melanom.